Dacă tot ne-am obișnuit pe canapea în ultimele luni, ne-am gândit să facem o listă cu filme cu și despre vin, de demult, până în prezent.
The Earth is Mine (1959) oldie but goldie …un film cu Rock Hudson si Jean Simmons care spune povestea familiei Rambeau, o dinastie a vinificației din California care au încercat să supraviețuiască pe vremea Prohibiției. Bazat pe romanul The Cup and the Sword al lui Alice Tisdale Hobart, filmul a fost cea mai scumpă producție a celor de la Universal la momentul respectiv, cu un buget de 3.5 milioane de dolari.
The Secret of Santa Vittoria (1969) bazat pe un roman best-seller al lui Robert Crichton – The Secret of Santa Vittoria, este filmat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în vara anului 1943, în urma căderii guvernului fascist din Italia, sub conducerea lui Benito Mussolini. Cu Italo Bombolini ca primar, interpretat de Anthony Quinn, localnicii ascund un milion de sticle de vin in galeriile unei stăvechi peșteri romane înainte de sosirea armatei germane.
A Walk in the Clouds (1995) este filmul în care Keanu Reeves și Anthony Quinn spun povestea unui soldat care întorcându-se acasă în California după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, o cunoaște pe Victoria Aragon, a cărei familie mexicano-americană deține o podgorie în Napa Valley. Filmul se bazează pe filmul italian Four Steps in the Clouds.
Sideways (2004) bazat pe romanul cu același nume, scris de Rex Pickett, filmul spune povestea unui romancier, interpretat de Paul Giamatti, care a pornit într-o călătorie de o săptămână prin podgoriile din Santa Barbara alături de prietenul său actor, înainte ca cel din urmă să se căsătorească. O aventură plină de peripeții și vin.
A Good Year (2006) – morocănosul Russel Crowe interpretează rolul unui agent la bursă care nu are timp pentru disctrații. Într-o zi mohorâtă în Londra, află că a moștenit de la unchiul său, podgoria din Provence unde obișnuia să își petreacă verile în copilărie. Regizat de Ridley Scott, filmul este bazat pe un roman din 2004 al lui Peter Mayle – A Year in Provence fame.
Bottle Shock (2008) bazat pe una dintre cele mai faimoase blind tasting (degustare oarbă) care a zguduit lumea vinului prezintă povestea unui comerciant de vin (Alan Rickman) care decide să facă o degustare de vinuri la magazinul său din Paris, pentru a confrunta vinurile franceze cu cele mai bune vinuri din Golden State. Degustarea a ajutat vinurile de top din California să fie luate la fel de în serios ca cele din Franța.
A Heavenly Vintage (2009) o drama romantică, un alt film bazat pe un roman – The Vintner’s Luck de Elizabeth Knox. Filmul spune povestea tânărului viticultor interpretat de Jérémie Renier care învață să facă vin și nu numai …
You will be my Son (2011) regizat de Gilles Legrand, acest film francez îl prezintă pe Niels Arestrup în rolul unui viticultor pasionat care nu este încântat de ideea că fiul său, interpretat de Lorànt Deutsch, va prelua moșia familiei din Saint-Emilion. O dramă de familie – un tată obsedat de moștenire și un fiu în căutarea disperată a aprecierii tatălui său.
Back to Burgundy (2017) o dramă franceză regizată de Cédric Klapisch care se concentrează pe trei frați care reiau legătura atunci când tatăl lor dominator se îmbolnăvește. La moartea tatălui, cei trei trebuie să decidă dacă pastrează sau vând moșia familiei. O încercare de împăcare cu trecutul.
Uncorked (2019) a debutat pe Netflix, regizat de Prentice Penny, urmărește dificultățile aspirantului Maestru Somelier interpretat de Mamoudou Athie care se confruntă cu presiunea de a prelua afacerile familiei, care nu au nicio legătura cu visul lui. Ce va alege între familie si visul său?