Un restaurant situat în centrul monden al Istanbulului, înconjurat de buticuri ale unor branduri celebre, Develi Nişantaşı are în spate o poveste lungă despre gust, măiestrie, profesionalism și atenție pentru detalii, acumulată de-a lungul generațiilor.
Primul restaurant Develi a fost deschis în Antep (Gaziantep) de bunicul lui Arif Develi, în anul 1912, urmând ca nepotul, inițiat în această meserie de la 6 ani, să extindă afacerea de familie în 1966, deschizând un nou restaurant Develi în Samatya, o locație istorică în Istanbul.
Restaurantul este apreciat de gurmanzi pentru bogăția și savoarea bucătăriei specifice Gaziantepului, dar și pentru îmbinarea acestor arome extrem de intense cu elemente culinare specifice Mării Egee, mediteraneene și din centrul Anatoliei.
Arif Develi și bunicul său sunt și astăzi președinți ai board-ului restaurantului, în timp ce acestea au fost moștenite și sunt administrate de fiii lui Arif, Ali și Nuri Develi. Moștenirea restaurantului este păstrată de întregul personal instruit de Arif Bey, agajați de mulți ani, care cunosc în cel mai mic detaliu gustul și importanța pe care o acordă Develi calității preparatelor sale.
Astăzi Develi are mai mult de opt restaurante în mai multe orașe din Turcia, iar Develi Nişantaşı continuă tradiția gastronomiei din Gaziantep, într-un spațiu vibrant și modern în centrul Istanbulului. Cel mai celebru preparat este invenția proprie a lui Arif Bey, un kebab cu fistic intens aromat, o delicatesă apreciată de gurmanzii care frecventează restaurantul.
Gustul deosebit și calitatea serviciului le-a adus de-a lungul anilor mai multe premii restaurantelor Develi, ales în 2002 al 5-lea cel mai bun restaurant din Istanbul de Zagat Survey 2002. Develi Samatya a intrat chiar în topul 100 al celor mai bune restaurante din lume conform unei liste publicate de The Observer în 2006.
Develi Nişantaşı | Abdi Ipekci Caddesi, No:61 Harbiye, Istanbul 34367 Turcia | +90 212 514 83 83