Cel mai cunoscut, consumat și apreciat vin spumant al Italiei, produs în nouă provincii situate în regiunile nord-estice Veneto și Friuli-Venezia Giulia, prosecco-ul a cunoscut culmile celebrității internaționale în ultimul deceniu (începând cu anul 2008). Faima i se datorează pe de o parte versatilității care îl caracterizează: un vin tonic, acidulat, plin de prospețime și fructat care poate fi servit la fel de bine la un prânz târziu, înainte de cină ca aperitiv, cât și la o petrecere lejeră în grădină într-o seară toridă de vară. Pe de altă parte, unii spun că popularitatea prosecco-ului se datorează unor rațiuni pragmatice, cum ar fi prețul atractiv, acesta fiind mai accesibil decât șampania, uneori chiar cu o treime mai ieftin. Acest aspect nu ar trebui să devină o negare a calității superioare pe care vinul spumant italian o poate atinge.
Povestea prosecco-ului începe cu mult timp în urmă, în vremurile Imperiului Roman, iar precursorul acestei băuturi este considerat a fi un vin spumant alb, care figurează în documentele istorice sub numele de pucino (produs în zona în care se află Trieste astăzi). Pliniu cel Bătrân a scris despre această licoare în Naturalis Historia, iar soția împăratului roman Augustus, Livia, lăuda băutura pentru proprietățile ei medicinale.
În secolul al XVI-lea, Ribolla, considerat un precursor mai apropiat al prosecco-ului din zilele noastre, a devenit tot mai răspândit în Italia. Către finalul aceluiași secol, Ribolla a început să fie puternic asociat cu o zonă specifică, mai exact cu cea a fostului sat Prosecco, actuală suburbie a Trieste-ului.
Prosecco este obținut aproape exclusiv din strugurii cu aceeași denumire, acum cunoscuți în mod oficial ca struguri Glera. Totuși, normele rigide de producție la care este supus acesta, permit și amestecarea altor soiuri cum ar fi Chardonnay, Bianchetta Trevigiana, Verdiso, Perera, Pinot Bianco, Pinot Grigio și Pinot Noir, fără ca acestea să depășească proporția de 15% din volumul total.
Prosecco este produs printr-o metodă mai puțin costisitoare decât șampania, denumită Metoda Charmat, după numele lui Eugène Charmat, un inventator care a dezvoltat în anul 1907 metoda patentată deja din 1895 de către Federico Martinotti. Din acest motiv, metoda de obținere a prosecco-ului este cunoscută și sub denumirea de Metoda Martinotti, dar și Metodo Italiano sau metoda cisternei. Principala diferență dintre metoda tradițională și metoda Charmat este că sticla nu mai este recipientul în care se produce a doua fermentare. Totuși, normele D.O.C.G.-ului permit folosirea metodelor tradiționale de obținere a vinurilor spumante și unii producători de prosecco aleg să experimenteze cu acestea.
Note de degustare
Desigur, fiecare regiune, recoltă sau amestec, are specificul ei, însă în termeni generali, putem defini prosecco-ul ca fiind un vin spumant în care se resimte prezența puternică a aromelor florale și fructate. Metoda Charmat favorizează producția unui vin cu un caracter proaspăt, în care sunt evidențiate și aromele secundare. Prosecco-ul poate avea o gamă largă de arome: de la note mai cremoase, la note de alune, fagure de miere, vanilie, dar și de fructe tropicale. Cu un grad de efervescență mai redus decât cel al șampaniei și persistența bulelor mai scăzută, prosecco este un vin spumant mai lejer.
După prima fermentare care are loc într-o cisternă presurizată din inox, vinul de bază este depus într-o altă cisternă presurizată, împreună cu un amestec de drojdii și zahăr. Durata procesului de fermentare variază și determină calitatea vinului: cu cât este mai lungă fermentarea, cu atât mai aromat va fi produsul finit și cu atât mai durabilă și fină va fi spuma prosecco-ului. După ce zahărul este transformat în alcool și se produce dioxidul de carbon, drojdia este înlăturată printr-un mecanism de filtrare. Prosecco-ul este apoi turnat în sticle cu ajutorul unui îmbuteliator de contrapresiune, dar nu înainte de a adăuga o cantitate de zahăr. Avantajul acestei metode este costul mai scăzut de producție, față de metoda tradițională de obținere a vinurilor spumante.
Importanța Terroir-ului …
După mijlocul secolului XX, două tipuri de prosecco, di Conegliano Valdobbiadene (în 1969) și Montello e Colli Asolani (1977), au primit certificarea D.O.C. (Denumire de Origine Controlată). Acesta a reprezentat momentul în care producția de prosecco a luat avânt, s-a extins, dar mai ales a ajuns în panteonul vinurilor italiene. Anul 2009 a fost un an important în povestea prosecco-ului, multe decizii și reglementări schimbând fundamental cursul acestui vin spumant: Asolo și Conegliano Valdobbiadene au primit certificarea D.O.C.G. (Denumire de Origine Controlată și Garantată). În același timp, D.O.C.-ul s-a extins către provincii ca Treviso, Vicenza, Belluno, Padova, Venezia, Pordenone, Udine, Gorizia și Trieste. În anul 2010, printr-un ordin al Ministerului de Agricultură Italian, s-a schimbat denumirea strugurilor din prosecco în glera, ceea ce a legat în mod oficial soiul strugurilor glera de producția prosecco-ului. Eticheta unui vin ne spune însă doar o parte din poveste.
… și determinarea calității
Zona de producție a Prosecco-ului D.O.C. poate fi localizată mai exact în provinciile Gorizia, Pordenone, Trieste, Udine din regiunea Friuli-Venezia Giulia și Belluno, Padova, Treviso, Venezia, Vicenza din regiunea Veneto.
Prosecco D.O.C. reprezintă nivelul standard în ceea ce privește calitatea terroir-ului, recoltei, producției, calității și a prețului. Din acest motiv, Prosecco D.O.C. este cel mai consumat tip de prosecco și este ușor de găsit în comerț.
Prosecco Superiore Conegliano Valdobbiadene D.O.C.G.
Acesta este următorul nivel de calitate, cu o recoltă de struguri care provine dintr-o zonă mai restrânsă de podgorii, situate pe dealurile dintre Valdobbiadene și Conegliano. Renumele acestor dealuri este strâns legat de vinurile prosecco cu o aromă foarte concentrată.
Colli Asolani D.O.C.G.
Vinurile produse în această regiune au specificitatea de a fi notate cu simpla mențiune Colli Asolani pe etichete, fără a folosi și denumirea “Prosecco”. În proximitatea zonei Conegliano-Valdobbiadene, peste râu, se află această regiune deluroasă, mai restrânsă ca suprafață, însă care produce un prosecco excepțional, la un standard înalt de calitate.
Prosecco Superiore Conegliano Valdobbiadene Rive D.O.C.G.
Specificul zonei este dat de numele „Rive”, care în dialectul local se referă la dealurile abrupte din cele 43 de sate în care se produc renumitele vinuri Conegliano Valdobbiadene Superiore Rive. Vinurile etichetate cu această marcă sunt cunoscute pentru atenția și munca manuală intensă, depusă în aceste podgorii pitorești, inaccesibile pentru recoltarea automatizată.
Prosecco Valdobbiadene Superiore di Cartizze D.O.C.G.
Considerat ca având cel mai bun terroir pentru producția de prosecco, cei doar 265 de acri de pământ pe care se cultivă Prosecco Valdobbiadene Superiore di Cartizze, sunt un fel de micro-regiune viticolă, și reprezintă cel mai înalt grad de calitate care poate fi atins de acest vin spumant.
Tipuri de prosecco în funcție de presiunea din sticlă
Presiunea dintr-o sticlă de prosecco este de aproximativ 3 atmosfere, valoare dublă față de bere, însă jumătate față de presiunea unei șampanii care măsoară o presiune între 5 și 6 atmosfere.
• Spumante – vinuri cu perlaj spumant, mai
acidulate, cu spumă mai densă
• Frizzante – semi-spumant, sau mai ușor acidulat
• Tranquillo – vin liniștit, fără bule
Tipuri de prosecco în funcție de nivelul de zahăr:
• Brut (până la 12 grame de zahăr rezidual per litru)
• Extra Dry (între 12 și 17 grame de zahăr rezidual per litru); această variantă este cea mai apreciată pentru echilibrul perfect între aromele fructate, aciditatea optimă și un grad subtil de dulceață
• Dry (între 17 și 32 de grame per litru)
