Un om de stat de renume internațional, Tony Blair a fost prim-ministru al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din anul 1997 până în 2007. În cei zece ani cât a fost la conducere, acesta a contribuit la obținerea a trei victorii succesive pentru Partidul Laburist și și-a lăsat cu siguranță amprenta asupra politicii țării. Cu toate că rămâne un personaj controversat în ochii multora, chiar și după ani de când nu mai este prim-ministru, datorită politicii externe din timpul conducerii sale, Tony Blair pare mai moderat, în contrast cu omul politic convins și hotărât, cum se arăta în cariera sa politică.

Într-un interviu de o oră, condus de jurnalistul și prezentatorul Stephen Sackur în cadrul emisiunii Hardtalk pe postul BBC World, Tony Blair a fost invitat să discute deschis despre starea curentă a politicii și economiei, despre decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, dar și despre alte subiecte importante care arată direcția schimbării lumii.

DESPRE CONDUCERE
Tony Blair a început prin a-și exprima admirația față de regretatul fost președinte al Franței, Jacques Chirac. Pe toată durata interviului s-a revenit la subiectul importanței conducerii, a leadership-ului, care înseamnă, în viziunea lui Tony Bliar, un echilibru între a conduce și a asculta, între a avea empatie, dar în același timp, a avea capacitatea de a acționa. Pentru Tony Blair, a conduce înseamnă a înțelege problema și a identifica soluții realiste pentru a o rezolva. Din acest motiv, el consideră că lumea de astăzi are mai multă nevoie de acest gen de leadership, spre deosebire de stilul de conducere al personalităților politice de la putere care cer să fie pur și simplu urmate.

Despre folosirea SOCIAL MEDIA
Social media este un subiect extrem de dezbătut în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât pare să aibă capacitatea de a convinge și manipula, motiv pentru care este folosită ca instrument politic care stă la baza politicii moderne. Tony Blair consideră că un adevărat lider nu ar trebui să fie presat de emoții și de dezbateri politice iraționale. Acesta crede în renașterea sau reimplementarea unui tip de politică rațională și de bun-simț.

Despre inovații accelerate în tehnologie și știință
Un alt subiect important discutat în cadrul interviului a fost sustenabilitatea. Tony Blair insistă pe importanța adoptării unor măsuri în direcția schimbării situației actuale, fiindcă, în caz contrar, încălzirea globală va avea efecte catastrofale. Propunerea sa este accelerarea dezvoltării științei și tehnologiei pentru a veni cu soluții care să încurajeze consumul sustenabil. Pentru acest lucru, Tony Blair consideră că este necesară colaborarea cu țările în curs de dezvoltare. Cât timp a fost la putere, Tony Blair a venit cu inițiativa primei legislații pentru schimbarea climatică în Regatul Unit. Astăzi Marea Britanie este cel mai mare utilizator de energie eoliană raportat la consumul de electricitate din lume.

Despre moștenire
Întorcându-se la subiectul conducerii, Tony Blair a mărturisit că tatăl său, care a fost orfan și a crescut într-un mediu foarte sărac, i-a servit drept inspirație. Acesta avea convingerea că Partidul Laburist este plin de compasiune, însă că acesta nu a înțeles niciodată conceptul de aspirație personală. După ce a preluat puterea Partidului Laburist, Tony Blair mărturisește că dorința sa a fost aceea de a crea o mișcare politică caracterizată prin compasiune și ambiție. Motivația sa rezidă în convingerea că nu e nimic rău în a avea succes, atâta timp cât taxele sunt echitabile și se întorc la comunitate. În aceste condiții, succesul ar trebui celebrat, nu condamnat.

După ce a ieșit de pe scena politică, Tony Blair a rămas un lider de opinie, fiind o figură de autoritate pe subiecte precum comerțul și politicile globale, tensiunile din Orientul Mijlociu și Brexit. Reflectând asupra scopului și rolului său de când a părăsit funcțiile politice, acesta a declarat: „Cea mai importantă lecție de viață este să redescoperi un nou sens al misiunii tale. Să te trezești într-o dimineață cu un scop și să te duci la culcare mulțumit. Acest scop ar trebui să fie acela de a face lumea mai bună”.

Magic Crystal