Un start-up din New York a găsit o metodă interesantă de a contribui la reducerea emisiilor de CO2, producând votcă distilată cu ajutorul dioxidului de carbon în locul drojdiei. Conform unei companii de tehnologie din New York, votca rezultată „nu conține impurități, carbohidrați, zahăr și gluten”.
Stafford Sheehan, doctorand în chimie al prestigioasei Universități Yale, este cofondatorul companiei, împreună cu Gregory Constantine, fost șef de marketing al brandului de votcă Smirnoff, deținut de Diageo. Cei doi s-au întâlnit la Summit-ul Forbes Under 30 în 2017, într-un punct crucial din cariera lui Sheehan, când acesta lucra în proiecte ce aveau la bază conversia dioxidului de carbon și dorea să se implice în proiecte pentru combaterea schimbării climatice. Amândoi aveau o dorință puternică de a dezvolta un start-up valoros, iar pentru Sheehan, întâlnirea a fost o oportunitate de a acționa și de a-și pune munca în valoare în afara laboratorului.
Stafford Sheehan a avut inspirația de a dezvolta o tehnologie bazată pe principiile fotosintezei, folosind dioxidul de carbon emis de fabricile din preajmă, apă și electricitate, pentru a obține alcool. La fel ca plantele care consumă apă și energie solară pentru a produce zaharuri și alte hidrocarburi valoroase, tehnologia implementată de Stafford Sheehan elimină ca unic subprodus doar oxigen. Angajamentul față de mediu este luat foarte în serios de acest start-up, motiv pentru care fabrica folosește tehnologie susținută de energie solară, iar distribuția se face doarla nivel local, pentru a minimaliza nivelul emisiilor de carbon.
Votca va fi disponibilă în restaurante precum Eleven Madison Park și Gramercy Tavern, restaurante cu stele Michelin din New York.